Cum să te cunoști mai bine cu ajutorul improvizației

Improvizația teatrală este unul din pilonii fundamentali ai artei actorului. Ea presupune sa construiesti scene (fără un scenariu scris) în care „actorii” sunt puși în situația sa acționeze și sa re-acționeze spontan la diverse contexte.

În improvizație trebuie să te adaptezi atât situației cât și partenerului/partenerilor de scenă, să dezvolți și să menții pe perioada actului relațiile nou create. Cum poți face asta? Adopti o atitudine deschisă spre nou, devii atent la ce se întâmplă în jurul tău (atenție distributivă, spirit de observație), iti comunici opiniile, reacțiile și emoțiile fără echivoc (expresivitate verbală și non-verbală), ai un comportament cooperant și multă imaginație (creativitate).

Dacă luăm în considerare vorbele lui Shakespeare: „Întreaga lume e o scenă, iar toți bărbații și femeile – doar actori (…)” cu atât mai mult putem afirma că această metodă ar trebui  învățată și practicată la orice vârstă, indiferent de nivelul de educație sau de domeniul profesional de activitate. De ce? Pentru că improvizația teatrală dezvoltă abilități și competențe necesare atât în plan personal, cât și profesional. Prin intermediul exercițiilor și jocurilor teatrale înveți despre tine și despre ceilalți. Este o metodă extraordinară de autocunoaștere și de dezvoltare personală.

Instrumentele (exerciții și jocuri) utilizate în metoda improvizației teatrale dezvoltă procese psihice cognitive: atenția, memoria, gândirea, imaginația. De asemenea, spiritul tău de observație și puterea de concentrare vor crește, iar faptul ca iti exersezi abilitățile de comunicare (ascultare activă, empatie, exprimare clară atât la nivel corporal cât și verbal) îți va îmbunătăți capacitatea de a relaționa eficient și autentic cu tine însuți/însăți, dar și cu cei din jurul tău.

Improvizația teatrală te pune, ca și jocul, în situația sa explorezi și sa experimentezi diverse relații, situații, idei, moduri de a gândi despre lume și despre tine însuți. Prin apel la imaginație și creativitate, improvizația stimulează un tip de gândire flexibil capabil să găsească soluții și rezolvări inedite la problemele sau sarcinile cu care te confrunți. Micile succese pe care le ai cand rezolvi problemele și sarcinile scenice cerute în timpul improvizației vin cu o mare probabilitate sa iti cresti increderea in propriile forte.

Prin practicarea improvizației teatrale devii mai deschis, mai tolerant, mai atent la nevoile celuilalt, mai spontan, mai autentic în relația cu tine și cu celălalt.

Dacă vrei să afli despre Cursurile de Improvizație teatrală pentru adulți, contactează-ne! studioimprocluj@gmail.com

Dacă vrei să vezi poze, sau să vezi ce spun participanții la Atelierele si Cursul de Improvizatie pentru adulți, accesează link-urile următoare:

https://www.facebook.com/Studio-Impro-Adults-1585950188361833/

www.studioimpro.ro