Începem antrenamentele de improvizație din toamna-iarna 2022

Începem antrenamentele de improvizație din toamna-iarna 2022

În general oamenii spun despre clasele de improvizație că realmente i-a ajutat în viață. Pentru cineva care aude pentru prima oară despre improvizație poate suna ca o exagerare…cum ar putea o joacă să îți îmbunătățească viața? Atunci e vorba, de fapt, despre un proces de dezvoltare personală dar parcurs fără teorie, foi și pix, cu practică și râsete multe… o joacă serioasă ce folosește instrumente teatrale. Hmmm, sună interesant, nu?!

Moduri în care oamenii spun că improvizația le-a îmbunătățit viața

Uite câteva dintre modurile în care oamenii spun că improvizația le-a îmbunătățit viața.

” Improvizația m-a învățat că uneori e bine să faci lucrurile prost. Adică, sigur, aș prefera să fac lucrurile bine, dar a face ceva prost nu este sfârșitul lumii și nu mă face mai puțin demn ca om. Și cu siguranță nu este mai rău decât să stai acasă și să nu încerci deloc să schimbi ceva.”

” Deoarece cultura improvizației pune accentul pe susținere, primesc mai multe feedback-uri pozitive în două ore la clasă, chiar dacă sunt cel mai prost improvizator, decât am primit în mulți ani de studiu doctoral. Acest lucru m-a învățat că viața este mai plăcută atunci când ai în jur surse de feedback pozitiv, ceea ce m-a inspirat să fac un efort în plus pentru a-i sprijini pe oamenii din viața reală, cum ar fi prietenii și studenții mei.”

” Improvizația mi-a oferit un spațiu sigur pentru a lucra la înlăturarea inhibițiilor. O mare parte a improvizației este să înveți să nu-ți faci griji despre ceea ce vor crede alții despre tine dacă spui asta sau cealaltă. Aceasta este o abilitate foarte utilă în viața reală.”

” Improvizația m-a făcut un partener de conversație mai bun. Profesoara mea de improvizație vorbește adesea despre „a face oferte”, care se referă la aducerea de noi informații. Când începe o scenă de improvizație, este important să scoți rapid informații pentru a stabili ce se întâmplă. Ce faci? Ce părere ai despre celelalte personaje de pe scenă? De unde vă stiti unul pe celalalt? Nu orice ofertă va juca un rol central în scenă, dar cu cât poți încorpora mai multe lucruri, cu atât mai bine.”

Calendar clase improvizație, toamna-iarna 2022

Studiază calendarul claselor organizate în toamna-iarna 2022 de Oana Pocan și Studio Impro și trimite un email prin care să ne spui că dorești să participi, la studioimprocluj@gmail.com Noi îți vom trimite detalii și…începem împreună antrenamentele de improvizație!

Ai șansa să îți optimizezi: mecanismele cognitive (senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, imaginaţia); expresivitatea vocală şi corporală; flexibilitate mentală şi emoţională, atât de necesare pentru o comunicare autentică. În urma cursului te vei alege cu o imagine de sine îmbunătățită, o încredere mai mare în forțele proprii, o comunicare intra și interpersonală sporită. Vei ști cum să adopți o atitudine pozitivă și optimistă, și un comportament creativ în viața de zi cu zi. Ceea ce îți va îmbunătăți viața.

CLUJ

5 SEPTEMBRIE 2022 – 19 DECEMBRIE 2022 – Curs de Improvizație Adulti (inițiere)

6 SEPTEMBRIE 2022 – 20 DECEMBRIE 2022 – Atelier ImproShow (avansați)

17-18 SEPTEMBRIE 2022 – Atelier „Comunicarea. Consens? … sau… Înțelegere? De la teorie la practică”. În colaborare cu Diana Bodârnea, psihopedagog/ terapeut.

13 OCTOMBRIE 2022 – Curs de improvizație pentru Adulți (începători/basic), în fiecare joi, între orele 19-21

15-16 OCTOMBRIE 2022 – Atelier „Emoțiile. Între teorie și practică. De la abstract la concret.”  În colaborare cu Diana Bodârnea, psihopedagog/ terapeut.

BUCUREȘTI

23-24 OCTOMBRIE 2022 – Atelier „Emoțiile. Între teorie și practică. De la abstract la concret.” În colaborare cu Diana Bodârnea, psihopedagog/ terapeut.

12-13 NOIEMBRIE 2022 – Atelier „Comunicarea. Consens? … sau… Înțelegere? De la teorie la practică”. În colaborare cu Diana Bodârnea, psihopedagog/ terapeut.

 PROGRAMĂRI

Sedinte individuale de consiliere/ consultanta/ antrenament  pentru: Tehnica Rostirii și Expresivitate Scenică. Trimite solicitarea ta prin email la studioimprocluj@gmail.com

Te așteptăm cu drag să spargem limitele și să evoluăm împreună!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://studioimpro.ro/wp-content/uploads/2020/04/Asset-3-1.png);background-color: #ffffff;background-size: cover;background-position: center bottom;background-attachment: initial;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 300px;}