Top 10 beneficii ale improvizației

Top 10 beneficii ale improvizației

Te-ai gândit vreodată să urmezi un curs sau un atelier de improvizație, dar nu ai fost cu adevărat sigur dacă e pentru tine? Din ce în ce mai mulți oameni apelează la improvizație, în ziua de astăzi, din diverse motive. Improvizația înseamnă mult mai mult decât a te prosti pe o scenă, așa cum ar putea susține unii… De fapt, principiile pe care le înveți în improvizație pot fi benefice în toate aspectele vieții tale. Așadar, dacă nu ai mai participat niciodată la un curs sau un atelier de improvizație, iată primele 10 beneficii care te-ar putea convinge.

  1. Te ajută să-ți faci prieteni

Majoritatea oamenilor care urmează un curs sau un atelier de improvizație ajung să se simtă mai aproape de oamenii care le sunt colegi în clasa lor și, uneori, leagă prieteni care durează toată viața. Acest lucru se întâmplă datorită naturii jocurilor, exercițiilor și filozofiei improvizației. Fie că suntem conștienți sau nu, atunci când improvizăm împreună cu ceilalți, expunem o mică parte din noi înșine, suntem vulnerabili și suntem autentici – toate acestea fiind un teren propice pentru a lega prietenii semnificative.

  1. Te învață să fii mai prezent

A face improvizație presupune să fii prezent acum; în loc să planifici dinainte ceea ce vei spune pentru a te asigura că sună amuzant, trebuie să ai o reacție imediată la ultimul lucru care tocmai s-a întâmplat lângă tine. Și dacă nu ești atent, e ușor să ratezi. Acesta înseamnă mindfulness – să te concentezi pe ceea ce faci în acest moment. Se vorbește mult în ziua de azi despre beneficiile mindfulness, dar dacă ești interesat să experimentezi ce înseamnă de fapt a fi conștient, mai degrabă decât doar să citești despre teoria ei, nu există o modalitate mai bună decât a practica improvizația.

  1. Te ajută să găsești timp pentru a te juca

Când te-ai jucat ultima oară? Dacă ar fi să răspunzi sincer, probabil că ai spune cu ani în urmă. Ca adulți, trebuie să ne jucăm ..pentru sănătatea noastră mintală. Atât de mulți dintre noi suntem oameni motivați, orientați spre obiective, care sar de la o sarcină la alta, totul în numele progresului. Ne stresăm în legătură cu locurile noastre de muncă, cu finanțele noastre și în general cu tot ce se întâmplă în această lume nebună. Improvizația poate fi o oază de joacă și toți avem nevoie de mai multă joacă în viața noastră, chiar dacă doar pentru câteva ore pe săptămână.

  1. Te ajută să nu te iei atât de în serios

Cu toții credem că suntem importanți, dar când începem să ne luăm prea în serios, ne pierdem simțul umorului, devenind dificil de avut prin preajmă. La zece minute de la startul primei clase de improvizație, în timp ce joci un joc „prostesc”, îți vei da seama că să te iei prea în serios iar în improvizație asta nu funcționează. La fel ca și în viață.

  1. Te ajută să îți asumi riscuri

Când oamenii încep pentru prima dată un curs de improvizație, sunt îngroziți pentru că cred că vor fi stânjeniți, ba chiar umiliți. De fapt, acesta este primul motiv pentru care oamenii amână decizia de a face improvizație. În prima zi a cursului, oamenii sunt adesea reticenți în a-și asuma orice riscuri și sunt preocupați doar de autoconservare. Acest lucru dispare însă imediat ce încep să-și construiască încrederea în grup. Apoi, timiditatea începe să facă loc alegerilor îndrăznețe; participanții sunt peste tot, râd și se distrează și nici măcar nu sunt conștienți că își asumă riscuri. Și toate aceste riscuri asumate la clasa de improvizație se traduc adesea în a fi mai confortabil să-ți asumi riscuri și în lumea reală. De exemplu, ajungi să fii mai încrezător vorbind în fața unui grup sau să-ți împărtășești ideile s.a.

  1. Te învață cum să te lași în voia sorții

Dacă îți place să deții controlul, asta e pentru tine! Improvizația te obligă să renunți la agenda ta genială și să accepți ceea ce ți se oferă. Planificarea prealabilă a ceea ce vei spune și încercarea de a-i controla pe ceilați nu va funcționa în această formă de artă spontană. Deci, data viitoare când ieși în lumea reală și lucrurile nu merg conform planului tău, în loc să fii devastat, vei începe să improvizezi. Vei fi mai confortabil să te lași în voia sorții și, uneori, îți vei da seama că lucrurile se termină mai bine decât dacă totul ar fi mers conform planului tău.

  1. Te face un ascultător mai bun

Cu toții avem nevoie să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult. Când îi ascultăm cu adevărat pe ceilalți, suntem capabili să ne conectăm cu ei la un nivel mai profund, iar oamenii se simt mai respectați și mai auziți. Învățând cum să tăcem și să îi ascultăm cu adevărat pe alții, ne putem îmbunătăți toate relațiile, în afaceri și în viață.

  1. Îți îmbunătățește creativitatea

Improvizația te va învăța cum să fii mai colaborativ în tot ceea ce faci, iar deschiderea către ideile altora te va face să fii mai creativ. De asemenea, te învață cum să îți diseci mai puțin propriile gânduri, ceea ce poate lăsa creativitatea să curgă nestingherită.

  1. Îți construiește încrederea

Indiferent de meseria celor care urmează un curs de improvizație, toți au același rezultat: improvizația a oferit fiecăruia o nouă încredere în modul în care interacționează în lume.

  1. Te face o persoană mai bună

Improvizația este un sport de echipă, în care trebuie să-l facem pe celălalt să dea bine. Înainte de urcarea pe scenă, participanții își spun lucruri unul altuia, precum: „te sprijinim”. Improvizația este o formă de artă care se bazează pe acord, iar acel spirit de a lucra împreună poate fi transpus în viața noastră de zi cu zi și ne poate face cu adevărat mai empatici.

Dacă vrei să faci improvizație trimite un email către Oana Pocan și Studio Impro, la studioimprocluj@gmail.com Te așteptăm cu drag să spargem limitele și să evoluăm împreună!

 

 

(sursa: https://jimmycarrane.com/)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://studioimpro.ro/wp-content/uploads/2020/04/Asset-3-1.png);background-color: #ffffff;background-size: cover;background-position: center bottom;background-attachment: initial;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 300px;}